Unii dintre străinii arestați în timpul protestelor violente din Grecia au spus că au fost plătiți

Unii dintre străinii arestați în timpul protestelor violente din Grecia au spus că au fost plătiți
Publicat: 19/07/2015, 17:44

Proteste violente au avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în Piața Syntagma din centrul Atenei, în timp ce parlamentarii votau un nou pachet de măsuri de austeritate cerute de creditorii internaționali.

Douăsprezece persoane au fost reținute pentru pagube provocate la o stație de metrou, iar alte 14 au fost arestate în fața Parlamentului, unde protestatarii au aruncat cocteiluri Molotov și bucăți de marmură, în timp ce poliția a răspuns cu gaze lacrimogene.

Din totalul persoanelor arestate, 14 sunt cetățeni străini, respectiv patru germani, trei polonezi, doi francezi, un australian, un ucrainean, un olandez, un italian și un albanez.

Ofițeri de poliție greci au declarat însă că au mai existat și alte cazuri recente de cetățeni străini arestați în timpul violențelor din Atena, aceștia spunându-le autorităților că au fost plătiți să participe.

Poliția a precizat că un sirian, un pakistanez și un georgian au fost arestați în timpul ciocnirilor violente de la 5 iulie, după referendumul privind măsurile de austeritate cerute de creditorii Greciei.

În opinia ofițerilor, numărul mare de străini printre protestatari se datorează legăturilor dintre anarhiștii greci și grupări din alte țări europene, precum și imigranților care se alătură protestelor.

Unii dintre străinii arestați pentru violențe au spus poliției că au fost plătiți câte 20-30 de euro pentru a participa, a declarat un oficial din Ministerul Protecției Civile.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online